BARISTO 500 SC
BARISTO 500 SC – erbicid selectiv preemergent pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale din cultura de rapiță de toamnă
Conținut în substanță activă: napropamid 500 g/L
Formulare: Suspensie concentrată (SC)
Caracteristici și mod de acțiune: BARISTO 500 SC este un erbicid formulat ca suspensie concentrată, selectiv, cu efect sistemic, preemergent cu aplicare la sol. BARISTO 500 SC conține napropamid, o substanță activă din rândul inhibitorilor de sinteză a acizilor grași cu catenă lungă, ceea ce determină inhibarea sintezei de ceară, astfel încât mugurii sau plantele tinere sunt lipsite de învelișul care le protejează împotriva condițiilor externe. Produsul se absoarbe în plante prin învelișul seminței, rădăcini și cotiledoane. BARISTO 500 SC combate cel mai eficient buruienile pe perioada germinării lor, dar nu acționează asupra buruienilor aflate în faze avansate de răsărire. Produsul combate atât buruienile care răsar în toamnă, cât și buruienile apărute în primăvară. Buruienile apărute în timpul vremii uscate fără ploaie sunt distruse după apariția precipitațiilor.
Mod de utilizare: BARISTO 500 SC se aplică preemergent singur sau în amestec cu alte erbicide conform tabelului din tab-ul Utilizare.
Mod de utilizare: Produsul este omologat în România conform tabelului de mai jos:
| Cultura | Spectru de combatere | Doza |
| Rapiță de toamnă | Buchet (Geranium pusillum), răcovină (Stellaria media), spanac sălbatic (Chenopodium album), mușețel nemirositor (Matricaria inodora), hrișcă urcătoare (Polygonum convolvulus), romanița de câmp (Anthemis arvensis), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), albăstrea (Centaurea cyanus), pliscul cocorului (Erodium ciucutarium), punguliță (Thlaspi arvense), lipicioasă (Galium aparine) | 2,4 L/ha. Se aplică toamna, înainte de însămânțarea culturii, cu încorporare în sol la 3 cm. |
| Buchet (Geranium pusillum), răcovină (Stellaria media), spanac sălbatic (Chenopodium album), mușețel nemirositor (Matricaria inodora), hrișcă urcătoare (Polygonum convolvulus), romanița de câmp (Anthemis arvensis), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), albăstrea (Centaurea cyanus), pliscul cocorului (Erodium ciucutarium), punguliță (Thlaspi arvense), lipicioasă (Galium aparine), trei frați pătați (Viola arvensis) | 2 L/ha BARISTO 500 SC + 0,16 L/ha EFECTOR 360 CS + 1,0 L/ha METAX 500 SC. Se aplică toamna până la 3 zile după însămânțare. |
Recomandări:
Cantitatea recomandată de apă: 200–300 L/ha. Tehnica de stropire recomandată: picături medii.
Numărul maxim de tratamente în perioada de vegetație: 1.
Rotația culturilor! Produsul se descompune în sol în perioada de vegetație, fără a pune în pericol culturile postmergătoare. După utilizarea produsului la o doză de 2,4 L/ha și după recoltarea rapiței la termenul normal pot fi cultivate orice plante în sezonul următor. Înainte de însămânțarea culturii, este necesar aratul la o adâncime de 20 cm. În cazul calamității culturii de rapiță tratate, din cauza înghetului, dăunătorilor sau bolilor, pe aceeași suprafață, vă recomandăm cultivarea culturilor la care se utilizează acest produs fitosanitar (rapiță, varză, conopidă). Atunci când se utilizează produsul în amestec cu alte erbicide, trebuie respectate recomandările de rotație și restricțiile din eticheta erbicidelor pentru toate produsele fitosanitare incluse în amestec.