RINCON 25 SG
Erbicid selectiv, sulfonilureic pentru controlul în postemergență a buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate din culturile de porumb și cartof
Conținut în substanță activă: rimsulfuron 250 g/kg
Formulare: Granule solubile în apă (SG)
Caracteristici și mod de acțiune: RINCON 25 SG este un erbicid selectiv, cu acțiune sistemică și se utilizează pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate. Acesta este absorbit în principal prin frunze și transferat apoi rapid în interiorul plantei stopând creșterea și dezvoltarea buruienilor prin inhibarea diviziunii celulare. Simptomele vizibile apar după mai multe zile de la aplicarea tratamentului, iar moartea buruienilor intervine în 3–4 săptămâni de la aplicarea produsului.
Produsul este omologat în România conform tabelului de mai jos:
| Cultura | Spectru de combatere | Doza |
| Porumb | Buruieni dicotiledonate și monocotiledonate: traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), răcoina (Stellaria media), samulastră de rapiță (Brassica napus), punguliță (Thlaspi arvense), pir tărător (Elytrigia repens), mohor lat (Echinochloa cruss-galli), mușețel nemirositor (Matricaria inodora), albăstrița (Centaurea cyanus), spanac sălbatic (Chenopodium album), trei frați pătați (Viola arvensis), romanița de câmp (Anthemis arvensis), buchet (Geranium pusillum) |
60 g/ha + 0,05 L/ha adjuvant (ASYSTENT+). Se aplică primăvara după începutul fazei vegetative, la 1–7 frunze ale culturii (BBCH 10–17). |
| Cartof | Buruieni dicotiledonate și monocotiledonate: traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), rocoină (Stellaria media), samulastră de rapiță (Brassica napus), punguliță (Thlaspi arvense), pir tărător (Elytrigia repens), mohor lat (Echinochloa cruss-galli), mușețel nemirositor (Matricaria inodora), albăstrița (Centaurea cyanus), trei frați pătați (Viola arvensis), romanița de câmp (Anthemis arvensis), buchet (Geranium pusillum) |
60 g/ha + 0,05 L/ha adjuvant (ASYSTENT+). Se aplică după răsărirea culturii înainte de închiderea rândului pentru cultură (BBCH 30), buruienile în faza timpurie. |
Recomandări:
Volumul de apă: 200–300 L/ha.
Numărul maxim de tratamente pe an: 1.
O eficacitate maximă se obține când erbicidul se aplică pe buruieni tinere, aflate în stadiul de creștere activă. Spanac sălbatic (Chenopodium album) și trei frați pătați (Viola arvensis) sunt moderat sensibile la acțiunea produsului. Precipitațiile abundente într-un interval mai scurt de 4 ore de la tratament pot reduce eficacitatea produsului.
Notă: Samulastra unor varietăți de plante tolerante la imazamox din cultura anterioară poate prezenta un anumit grad de toleranță la acțiunea produsului.